Stockholm - oraș al poeziei europene pe 21 septembrie

Institutul Cultural Român din Stockholm organizează o întâlnire cu patru poeți europeni, Corina Oproae (România), Krzysztof Siwczyk (Polonia), Vaiva Grainytė (Lituania) și Elsa Aids (Cehia). Aceștia vor fi prezenți miercuri, 21 septembrie, de la 18:00, la sediul ICR Stockholm, în preambulul Târgului de Carte de la Göteborg (22-25 septembrie 2022). Evenimentul este moderat de traducătoarea și jurnalista Emi-Simone Zawall, care semnează cronici literare la prestigiosul ziar Svenska Dagbladet.


Alături de scriitori va fi și actrița Nathalie Czarnecki. Aceasta va citi o selecție de poeme ale invitaților, traduse în suedeză, iar recitalurile poetice vor fi acompaniante de violonistul Emilio Estrada, un virtuoz al tradițiilor afro-cubaneze.

Krzysztof Siwczyk (n. 1977) este poet (16 volume de poezie), critic literar și actor. A scris pentru cele mai importante reviste literare din Polonia și străinătate (Germania, Slovenia, Slovacia, Canada, Franța, Cehia, Bulgaria). Din anul 2000, Siwczyk este membru al Academiei Europene din Film și al Uniunii Scriitorilor din Polonia. Poetul lucrează pentru Institutul Mikołowski, unde este editorul unei serii de cărți de poezie și a revistei literare ”Arkadia”.

Krzysztof Siwczyk; foto by Lorenzo Castore


Vaiva Grainytė (n. 1984), scrie poezie, eseistică și dramă, activitatea ei se învârte și în jurul proiectelor de teatru interdisciplinare. Criticii descriu poemele sale drept avangardiste și suprarealiste. Manierismele și imaginea supradimensionată a poetei sunt dizolvate, fiind păstrate imagini secvențiale și o anumită asprime a versurilor. Prin registre hiperrealiste, cu nuanțe absurde, ea atinge teme poetice precum așteptarea, iubirea sau furia.

Vaiva Grainytė


Corina Oproae (n. 1973) este o poetă româncă stabilită în Barcelona care scrie în spaniolă și în catalană. A publicat ”O eternitate timpurie”, în limba suedeză, la editura Simon Editor în 2020. Volumul, tradus de Teresa Wennberg, a fost lansat la Festivalul Internațional de Poezie din Jonkoping. Poeta semnează propriile traduceri în limba română. A tradus poeți români precum Marin Sorescu, Ana Blandiana, Lucian Blaga, Gellu Naum, Dinu Flamand, Ioan Es. Pop și Angela Marinescu.

Corina Oproae; foto by Teresa Wennberg


Elsa Aids (n. 1981) a publicat trei antologii de poezie. Poetul este, de asemenea, editor, jurnalist și corector. Volumul său de proză de debut, Přípravy na všechno/Preparations for everything (2020), a fost ales pentru ediția a opta a concursului de traducători debutanți de limbă cehă, Susanna Roth Award. Poetul semnează sub pseudonim.

Elsa Aids


Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român din Stockholm, în parteneriat cu Institutul Cultural Lituanian/Ambasada Lituaniei, Institutul Polonez și Centrul Ceh. Corina Oproae (România), Krzysztof Siwczyk (Polonia), Vaiva Grainytė (Lituania) și Elsa Aids (Cehia) vor întâlni publicul suedez pentru o seară de poezie. Înscrierile la eveniment se fac la adresa carmen.lungu@rkis.se

Acest articol a fost publicat de: