Ultimele postări
{"ticker_effect":"slide-h","autoplay":"true","speed":3000,"font_style":"bold"}
Breaking News

BREAKING Scandal la Eurovision 2022. Șase țări au fost excluse din calculul notelor finale, printre care și România

Juriile Eurovision 2022 din șase țări au fost eliminate din calculul notelor finale, organizatorul concursului – Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU) – explicând într-un comunicat că după cea dea doua repetiție generală a celei de-a doua semifinale a concursului Eurovision 2022, au fost identificate anumite tipare de vot incorecte în rezultatele din șase țări. Printre țările al căror juriu a fost eliminat s-ar număra și România, conform ESCXTRA, o publicație de profil.

Organizatorul Eurovision 2022 explică, într-un comunicat de presă transmis sâmbătă noapte, că în timpul procesului de vot al juriului de sâmbătă seară de la Eurovision Song Contest 2022, EBU a lansat o declarație pentru a explica că juriile naționale din șase țări din a doua semifinală au fost excluse din concurs:

  • “În analiza votării juriului de către partenerul de vot paneuropean al Uniunii Europene de Radio și Televiziune (EBU) după cea de-a doua repetiție generală a celei de-a doua semifinale a Concursului Eurovision 2022 au fost identificate anumite modele de vot incorecte în rezultatele din șase țări.
  • Pentru a respecta instrucțiunile de vot ale concursului, EBU a lucrat cu partenerul său de vot pentru a calcula un rezultat agregat înlocuitor pentru fiecare țară în cauză atât pentru a doua semifinală, cât și pentru marea finală (calculat pe baza rezultatelor altor țări cu istoric de vot similar).
  • Acest proces a fost recunoscut de Monitorul Independent de Votare.
  • EBU ia extrem de în serios orice încercare suspectată de a manipula votul la Concursul Eurovision și are dreptul de a elimina astfel de voturi în conformitate cu Instrucțiunile oficiale de vot, indiferent dacă astfel de voturi ar putea influența sau nu rezultatele și/sau rezultatul. a votului”.

Organizatorul Eurovision 2022 nu precizează despre ce țări este vorba.

theRebel Radio a cerut informații suplimentare despre cele întâmplate Televiziunii Române, urmând să revenim cu noutăți.

Conform unei publicații de profil, cele șase țări ale căror jurii au fost eliminate sunt: Azerbaidjan, Georgia, Muntenegru, Polonia, România, San Marino.

Din partea TVR, Eda Marcus ar fi trebuit să anunţe punctajul juriului naţional, sâmbătă seară. Însă, în timpul transmiterii voturilor juriilor naţionale, punctajul din partea României nu a putut fi aflat în direct de la Bucureşti, fiind invocate probleme tehnice. Martin Osterdahl, coordonatorul concursului Eurovision 2022, a fost cel care a anunţat cele 12 puncte acordate de România Ucrainei. Deşi aceleaşi probleme au fost şi la alte două televiziuni, Ucraina, care se confruntă cu un război şi care dintr-un adăpost a comentat competiţia muzicală, a transmis totuşi în direct de la Kiev notele juriului. 

Concursul Eurovision 2022 a fost câștigat de Ucraina, reprezentată de trupa Kalush Orchestra, a cărei piesă „Stefania” amestecă hip-hop-ul și muzică tradițională pe versuri scrise înainte de război – care rezonează puternic cu evenimentele actuale („Întotdeauna voi găsi drumul spre casă chiar și dacă toate drumurile sunt distruse”).

România s-a numărat printre cei 25 de finaliști ai Eurovision 2022, fiind reprezentată de wrs, care s-a clasat pe locul 18 din 25, cu 64 de puncte.

Câştigătorul trofeului Eurovision 2022 a fost ales în urma votului juriului şi al publicului, care au avut ponderi egale, fiind diferențe foarte mari între votul juriului din fiecare țară și votul publicului. După votul celor 40 de jurii, Marea Britanie conducea clasamentul, cu 283 de puncte, urmată de Suedia – 258, Spania – 231 și Ucraina – 192. Melodia Ucrainei a primit din partea publicului 439 de puncte, acumulând un total de 631 de puncte și câștigând Eurovision 2022.

Pe locul al doilea s-a clasat Marea Britanie, reprezentată de Sam Ryder, cu piesa „Space Man”. Următorii clasați au fost reprezentanții Spaniei, Suediei și Serbiei.

Republica Moldova, reprezentată de Zdob şi Zdub & Advahov din Republica Moldova, cu piesa „Trenuleţul”, s-a clasat pe locul 7. Trupa nu a primit niciun punct din partea României.

LEAVE A RESPONSE

Your email address will not be published. Required fields are marked *