În apropierea sărbătorilor pascale, Teatrul de Comedie, în parteneriat cu Opera
Comică pentru Copii, organizează o reprezentație specială a spectacolului
RENCONTRES, regia Dragoș Huluba, dedicată refugiaților din Ucraina. Evenimentul
se va desfășura miercuri 13 aprilie, ora 19.00, la Sala Radu Beligan.
Prin intermediul celor doi actori din distribuție, Violeta Huluba și Dragoș Huluba,
spectacolul de pantomimă își propune să dizolve barierele lingvistice, făcând ca inimile
celor din public, indiferent de naționalitate, să bată la unison. Conceput cu o fantezie
debordantă, RENCONTRES este un tratat al iubirii prin gest, demonstrând că nu numai
prin cuvinte se poate face poezie, ci și prin mimică, plasticitate corporală, dans și
pantomimă.
Evenimentul este oferit în dar refugiaților ucrainieni, iar accesul este liber, în baza
unei rezervări la numărul de telefon 0751 092 780.