News

DMNDS revine cu un Deluxe Edition al piesei “Calabria” ce conține 3 variante

Strange Fruits Music și DMNDS revin cu 3 versiuni noi pentru piesa lansată în 2021 “Calabria”. Steve Void, VAVO & Strange Fruits Music lansează un EP de remixuri pentru “Calabria” care doar ce a fost premiată cu discul de aur în Franța și Polonia. Piesa a fost suținută de cele mai mari radiouri din lume (BBC Radio 1, Capital Dance, NRJ, Radio 538 și multe altele) și a adunat peste 150 de milioane de ascultări în online.

Varianta făcută de Steve Void aduce “Calabria” într-o zonă techno la 124BPM. Sunete întunecate, minimaliste și pătrunzătoare sunt gata să acapareze petrecerile underground sau festivalurile verii, în cele mai incendiare atmosfere făcute de artiști precum Meduza, KREAM & CamelPhat.

VAVO este un DJ și producător regăsit în repetate rânduri în topul Billboard, iar amprenta lui de EDM este acum parte din “Calabria”. Pe lângă varianta originală, VAVO adaugă saxofonul ce ridică spiritele în orice club, bași puternici și melodii potrivite pentru petreceri sau playlist-uri de mașină.

Cei de la Strange Fruits Music au lansat și ei o variantă VIP pentru acest EP. Zona abordată este de psy-trance și electro dance cu un twist la final. BPM-ul este crescut la 132 pentru a te ține în priză de la început la final.

LEAVE A RESPONSE

Your email address will not be published. Required fields are marked *